Boala celiacă este o afecțiune intestinală alergică mediată imun, ce afectează 0.5-1% din populația generală, declanșată de ingestia de gluten (hipersensibilizare alimentară) la subiecți susceptibili genetic și care are ca rezultat o reacție inflamatorie intestinală, secundar antrenând malabsorbția de principii nutritive și minerale. Dificultățile de diagnostic sunt corelate mai ales cu absența suspiciunii clinice atunci când simptomatologia nu este tipică iar rezultatele tratamentulului sunt strict corelate cu complianța la dietă.
Etiopatogenie
Cauza bolii celiace nu este cunoscută. Practic boala este generată de o reacție imună exagerată la contactul mucoasei intestinale cu glutenul din unele cereale: grâu, orz, ovăz, secară.
Dintre afecțiunile asociate bolii celiace fac parte: diabetul zaharat tip 1, dermatita herpetiformă, colitele microscopice, tiroidita autoimună.
Manifestări clinice
Manifestările tipice sunt mai frecvente la copii decât la adulți ceea ce face ca diagnosticul să fie mai rapid stabilit la aceste grupe de vârstă comparativ cu vârsta adultă. La copii boala devine manifestă în momentul diversificării alimentației prin introducerea preparatelor care conțin grâu.
Boala celiacă este o boală cu manifestări polimorfe atât în sfera digestivă cât și legate de alte sisteme și organe. Totuși majoritatea pacienților cu boală celiacă prezintă diaree cronică, meteorism abdominal, dureri abdominale și oprirea sau încetinirea creșterii staturo-ponderale atunci când se instalează clinic din copilărie.
Simptomatologia digestivă mai poate include: borborisme, colici abdominale, modificarea culorii și consistenței scaunelor care pot deveni chiar steatoreice.
Simptomatologia extra-digestivă nu este deloc rară iar diagnosticul devine și mai dificil atunci cînd acestea apar izolate, fără a fi acompaniate de simptome digestive. Dintre cele mai frecvente simptome extra-digestive fac parte: anemia (adesea hipocromă microcitară feriprivă sau prin deficit de folați), stări psihice particulare de astenie marcată și inexplicabilă, irascibilitate și tendințe depresive, artralgii, pubertate întîrziată, erupții cutanate cu aspect urticarian, mialgii fulgurante, anomalii dentare de smalț și anomalii osoase secundare osteoporozei datorate deficitelor nutriționale ale malabsorbției, feomene neuropatice secundare deficitului de factori nutritivi neuronali (adesea cu manifestări ataxice – ataxie cerebeloasă), neuropatii periferice, migrenă, epilepsie, anomalii de coagulare.
Diagnosticul de laborator
Anticorpii antigliadină de tip IgG sunt primii markeri imunologici determinați în boala celiacă dar au o acuratețe diagnostică inferioară anticorpilor anti transglutaminază tisulară.
Anticorpii anti transglutaminază tisulară de tip IgA (testul Celikey) reprezintă un test larg folosit pentru diagnosticul bolii celiace și pentru screeningul populațiilor cu risc.
Anticorpii antiendomisium de tip IgA sunt de înaltă specificitate, se corelează cu severitatea bolii și scad până la dispariție la dieta fără gluten după 6-9 luni.
Este important de menționat faptul că valori negative ale acestor anticorpi nu exclud diagnosticul de boală celiacă după cum există și posibilitatea unor relații fals pozitive prin reacții încrucișate cu alți anticorpi.
Diagnosticul endoscopic si histopatologic
Endoscopia digestivă superioară este o explorare esențială pentru stabilirea cu cât mai mare acuratețe a diagnosticului de boală celiacă, mai ales la cazurile cu serologie negativă. Aspectele macroscopice întâlnite variază de la atrofie vilozitară totală sau parțială până la mucoasă normală. Diagnosticul histopatologic este standardul de aur pentru încadrarea unei afecțiuni ca boala celiacă. Dar constatarea unor leziuni atrofice minime duodenale nu trebuie numaidecât asimilate unei boli celiace decât în prezența unui tablou serologic pozitiv, deoarece există şi alte condiții patologice care evoluează cu atrofie vilozitară.
Complicații
Complicația majoră a boii celiace o constituie limfomul intestinal; dacă pacienții dezvoltă o enterită colagenică sau ulcere intestinale ca și complicații prognosticul devine sever. Prevalența carcinomului intestinal (după unii și a celui esofagian) este mai mare la pacienții cu boală celiacă.
Tratament
Nu există tratament curativ în boala celiacă. Tratamentul de elecție este reprezentat de dieta fără gluten, cel mai adesea necesară pe toată durata vieții.
În majoritatea cazurilor dieta este urmată de remisia simptomatologiei și negativarea serologiei specifice, chiar dacă o dispariție completă a atrofiei vilozitare este foarte rară.
Complianța pacientului la dietă este o problemă importantă mai ales legat de faptul că boala este apanajul vârstelor tinere; deoarece eficiența tratamentului (altfel greu acceptat de pacienți poate și numai legat de perspectiva de a-l menține o viață) este strict dependentă de complianța la dietă este utilă supravegherea pacientului din această perspectivă și independent de declarațiile lui, lucru care se realizează prin urmărirea în dinamică a anticorpilor anti transglutaminază tisulară de tip IgA.
O altă față a tratamentului o constituie terapia substitutivă pentru deficiențele nutriționale mai ales de vitamine și minerale. În acest sens sunt indicate în carenţele dovedite suplimente cu vitamine de grup B, mai ales B1, B6 și B12, acid folic, vitamina D, vitamina K, calciu, fier, zinc și magneziu.
În formele severe se poate folosi și corticoterapia de scurtă durată care dă timp dietei fără gluten să își manifeste beneficiile; ciclosporina sau azatioprina sunt alternative la corticoterapie.
Autor:
Dr. Gologan Elena, Doctor în medicină
Medic primar medicină internă și gastroenterologie
Atestat în: Echografie generala, Endoscopie digestiva si terapeutica